Amazon a anuntat noua tableta Fire HD 8

amazon

Amazon a anuntat o noua tableta Fire HD 8 la un pret decent pentru cei care vor si sa citeasca si sa navigheze pe internet.

Noua tableta produsa de cei de la Amazon are sistemul de operare Fire OS 5, 1.5GB RAM, si o memorie interna de 16 GB sau 32 GB (tableta cu 16 GB memorie este 89$ in timp ce varianta cu 32 GB costa 119$ – prin comparatie varianta lansata anul trecut avea un pret de pornire de 121$). In plus, display-ul de 8 inch are o rezolutie de 1280 x 800 si doua camere de 2 MP (cam putin pentru capabilitatile tehnologice ale prezentului).

Iar daca memoria de 16 sau 32 GB nu este suficienta, te poti bucura si de un slot de memorie (ereadere create de Amazon nu isi pot extinde memoria), Wi-Fi, Bluetooth, o baterie de 4.75 Ah care te tine pana la 12 ore daca asculti muzica, te uiti la videoclipuri si navighezi pe net. Noul Fire HD 8 va fi disponibil in 4 culori (negru, magenta, albastru si portocaliu) putand fi comandat incepand cu 21 septembrie.

amazon

Cu ce se diferentiaza Amazon Fire HD 8 fata de concurenta (si de modelele mai vechi)?

Cel mai important atribut al tabletei Fire HD 8 este, conform producatorilor, serviciul incorporat Alexa – in serviciu pe baza de voce cu inregistrarile in cloud.

A devenit extrem de usor sa te bucuri de entertainment-ul oferit pe tableta Fire cu Alexa – serviciul de voce care este creierul din spatele Amazon Echo. La conectarea la Wi-Fi prin apasarea butonului home, ii poti spune lui Alexa sa cante melodia ta preferata, sa deschida un joc sau sa-ti citeasca cel mai recent audiobook introdus in memorie. Alexa iti asigura accesul rapid la distractie, a spus un reprezentat al companiei intr-o declaratie oficiala.

amazon

Pe langa muzica, carti audio si jocuri, Alexa te ajuta sa iti verifici taskurile din calendar, sa afli ultimele stiri, si sa fii la curent cu evolutia echipei tale preferate de fotbal.

Intrand pe site-ul oficial nu am putut sa nu remarc comparatia cu iPadul (produsul nostru e de 2 ori mai durabil decat iPad Mini – il poti scapa pe jos si nu pateste nimic sau are bateria mai buna? – asta nu precizeaza nimeni), o tehnica folosita anterior si de catre cei de la Microsoft si pentru care au fost criticati dur de toata lumea.